Ambalajele alimentelor au început să arate tot mai mult ca suplimentele de sală. Fonturi groase, industriale, cuvântul „PROTEIN” scris mai mare decât denumirea produsului, contraste tari de culori și cifre puse în prim-plan – 15g, 30g, 50g – ca și cum produsul nu ar fi o brânză sau o ciocolată, ci o etichetă nutrițională ambalată. Chipsurile vin cu mușchi pe pachet, chiftelele și ravioli sunt „rebranduite” ca fitness food, iar până și crema de alune poartă acum eticheta proteică. Designul vizual s-a mutat din zona plăcerii și a emoției către zona performanței și a eficienței, transformând mâncarea de zi cu zi într-un aliment funcțional.
GLP-1 și noua eră a publicității alimentare
Publicitatea alimentară s-a jucat mereu cu emoțiile noastre. Ciocolata era tandrețe și iubire. Pizza era distracția supremă cu prietenii. Salata era imaginea lifestyle-ului sănătos, aspirational. Dar odată cu intrarea în scenă a medicamentelor GLP-1 (Ozempic, Mounjaro și toată gașca), regulile jocului se schimbă.
De ce? Pentru că foamea, poftele și impulsul, acele butoane pe care marketerii apăsau de zeci de ani, nu mai funcționează la fel. Când un medicament care “face liniște în creier” și un stil de viață sănătos îți taie pofta de junk food, nu mai e suficient să vezi un burger cu brânza curgând în slow motion. Pentru că nu-ți mai trebuie. Și atunci, publicitatea își schimbă discursul.
Trăim în era „30 de grame de proteine”
Suntem martorii unei ere obsedată de sală, dietă, echilibru și sănătate, în care fiecare masă se judecă după conținutul de proteine. Dacă nu ai măcar 30 de grame la o masă, parcă nu contează.
Proteinele au devenit noul „fără zahăr” sau „light” din anii 2000. Sunt peste tot.
Pâinea e proteică, chipsurile sunt proteice, chiftelele sunt proteice. Doamne, până și ciocolata e proteică, ba chiar și cafeaua.
Totul e musai să livreze valoare nutrițională. Mâncarea se vinde ca un abonament la sală, cu promisiuni de energie, forță, sănătate.
Meniuri GLP-1 – porții mai mici, promisiuni mai mari
În SUA au apărut deja ceea ce am putea numi „Mounjaro Menus” – meniuri adaptate pentru cei care iau medicamente GLP-1 și nu mai pot mânca mult. Porții mai mici, dense nutrițional, prezentate ca o alegere smart.
E foarte interesant de urmărit: industria alimentară, obișnuită zeci de ani să vândă prin abundență, începe să-și schimbe discursul. Din „cu cât mai mult, cu atât mai bine” ne mutăm spre „less is more”.
Exemplele nu lipsesc, cel puțin în America:
Smoothie King a lansat un GLP-1 Support Menu – o gamă de smoothie-uri cu minimum 20 g proteine și fără zahăr adăugat, gândită pentru cei care iau medicamente precum Ozempic sau Mounjaro.
Olive Garden testează porții mai mici pentru preparatele clasice, cu prețuri mai accesibile și feedback pozitiv din partea clienților.
În fine dining, Heston Blumenthal a introdus la The Fat Duck un meniu Mindful Experience, cu porții reduse cu 20–50 %, pentru cei care nu mai pot mânca mult, dar vor să se bucure de experiență.
Ce era odată marketing al abundenței devine marketing al moderației.
Iar schimbarea nu se vede doar în meniuri, ci și pe rafturi.
Cum arată noul stil vizual al ambalajelor
Dacă publicitatea alimentară s-a mutat de la „poftă” la „nutriție”, același lucru s-a întâmplat și cu ambalajele. Rafturile din supermarket sunt pline de produse care nu mai vând gust, ci gramaje de proteine.
Exemplele sunt peste tot. Am facut în ultimele luni o compilație de produse care toate sunt high protein. Peste tot pe unde mă duc, văd doar cifre și promisiuni. Nici înghețata nu mai e ce-a fost.
Când desertul nu se mai mănâncă, se poartă
Și iată cum apare un contrast delicios: în timp ce mâncarea devine rece, calculată, proteică, parfumeria merge fix în direcția opusă.
Parfumurile trec printr-o perioadă gourmandă. Vanilie, caramel, cafea, ciocolată, alune prăjite, scorțișoară, tiramisu. Practic, mirosi ca un desert.
Un creator de conținut spunea recent: în momentul în care lumea e obsedată de slăbit, reapar parfumurile gourmand. Mi se pare genial și are sens. Când diet culture devine atât de puternică încât nu mai mănânci prăjiturile, ajungi să vrei să le porți pe piele.
- Mâncarea se vinde prin nutriție.
- Parfumeria se vinde prin plăcere.
E ca și cum, într-o lume care numără calorii și grame de proteină, parfumurile au devenit noul desert. Un desert pe care îl poți consuma fără vină, ori de câte ori vrei.
Concluzie
GLP-1 nu schimbă doar metabolismul. Schimbă felul în care brandurile vorbesc cu noi.
- Mâncarea nu mai e doar despre plăcere, ci despre alegeri conștiente și funcționalitate.
- Ambalajele strigă „proteină” la fiecare colț.
- Iar parfumeria compensează lipsa de răsfăț cu valuri de vanilie, caramel și ciocolată.
Publicitatea alimentară și parfumeria merg acum în direcții opuse: una devine rațională, numerică, calculată. Cealaltă devine senzorială, hedonistă, decadentă.
Poate că asta e cea mai bună descriere a momentului în care trăim: o epocă în care ne cumpărăm mâncare pe bază de proteine și, în același timp, parfumuri care ne fac să mirosim a prăjitură.