Texte și pretexte

10 lucruri pe care sa nu i le spui niciodată unui designer, ghid practic

Cu toții am avut nevoie măcar o dată de un design, fie că a fost pentru un tricou sau o felicitare pentru tata. Și de multe ori, apelăm la profesioniști sau încercăm să facem noi, pentru că, nu-i așa, avem o viziune pe care o putem pune în practică, cu toată inteligența artificială de acum și cu Canva, ce poate fi atât de greu.

Dar munca unui designer nu înseamnă doar să pui niște poze și niște culori împreună. Înseamnă analiză, atenție la fiecare detaliu, fiecare linie și fiecare umbră, toate bazate pe ani de experiență. Așadar, pentru o comunicare eficientă, am să scriu mai jos 10 lucruri pe care să nu le spui niciodată unui designer, că poate se supără și îți trimite fișierul direct în Illustrator. 

1. “Te rog, ajută-mă, hai că nu îți ia mult.”

De cele mai multe ori, proiectele mici necesită aceeași atenție și efort ca și cele mari. Un designer este ca un bucătar priceput – chiar și un sandwich trebuie să fie perfect. Un designer cu experiență poate face să pară că termină o lucrare în jumătate din timpul necesar unui începător, dar asta doar datorită experienței. Să reduci experiența și anii de muncă la câteva minute, nu doar poate să jignească, dar și să subestimeze calitatea muncii. Dacă vrei să lucrezi cu mine, atunci trebuie să înțelegi că voi petrece exact cât timp va fi necesar ca să fac o lucrare de care sunt mândră, chiar dacă lucrez rapid. 

2. “Ceva nu-mi place, dar nu stiu ce. Poți reface?”

Apreciez întotdeauna un feedback, fie pozitiv, fie negativ. În cariera mea de peste 20 de ani, am primit sute de feedback-uri de la „designul ăsta nu are c**ie, până la “fă roșul mai roșu”, deci nu mă mai poți surprinde cu nimic. Dar dacă tu nu știi ce vrei, eu nu pot ghici, iar asta ne va face munca mult mai grea și șansele să ajungem la un conținut care să ne placă vor fi mult mai mici. Arta completării unui brief s-a cam pierdut de ceva vreme; oamenii nu mai au răbdare să citească și nici să răspundă la întrebări, iar munca unui designer e de multe ori ca munca unui psiholog, astrolog și mentalist la un loc. Dar, așa cum zice Tom Cruise, „help me help you”. Dă-mi un feedback cât mai bine structurat. Hai să discutăm ce îți place, cum vezi tu proiectul și nu-ți fie teamă de cuvinte.

3. “Ți-am trimis toate informațiile pe WhatsApp.”

WhatsApp a început ca un app de chat, dar acum pare că totul se întâmplă acolo. Înțeleg că este mult mai ușor să trimiți un mesaj de pe telefon atunci când îți amintești de un detaliu și nu vrei să-l uiți, însă organizarea înseamnă profesionalism. Cu cât informațiile sunt mai bine organizate și structurate, cu atât rezultatele vor veni mai repede și vor fi mai precise. De asemenea, WhatsApp comprimă imaginile JPEG pentru a le transmite mai rapid. Asta înseamnă că de cele mai multe ori, aceste imagini nu se pot deschide în Photoshop, deci tocmai ai făcut munca designerului mai grea și ai mărit timpul de realizare al proiectului. Înțeleg că pentru unii organizarea, adunarea informațiilor și structurarea lor poate fi o muncă grea, dar în final aceasta va ajuta ca proiectul să iasă mai bine și mai rapid.

4. “Fă logo-ul mai mare.”

Expresia asta este un inside joke în lumea designerilor. Nu există designer care să nu fi primit acest feedback măcar o dată în carieră. Totuși, trebuie să înțelegi că dimensiunea unui logo nu rezolvă în mod direct problemele de imagine ale brandului. Mărimea unui logo nu conferă magnitudine unui brand. Nu există o asociere directă între dimensiunea unui logo și eficacitatea comunicării. În timp ce recunoașterea brandului este extrem de importantă în orice comunicare, există și alte aspecte cruciale. Găsirea unui echilibru între toate elementele unui design reprezintă obiectivul general în promovarea acestuia. Făcând logoul mai mare, există riscul ca celelalte elemente să-și piardă din valoare și să nu mai fie vizibile. Un designer bun va trimite întotdeauna o variantă echilibrată, cu logo-ul exact cât trebuie să fie. 

5. “Am încercat și eu ceva în Canva, poți face un design asemănător?”

Softurile alternative nu înlocuiesc expertiza unui designer. Trebuie să înțelegi că designul profesional nu este la îndemâna oricui. Deși softurile actuale oferă opțiuni pentru a crea materiale diverse, ele nu pot egala cunoștințele, experiența și talentul unui designer. Designul implică mult mai mult decât simpla dispunere a elementelor pe o pagină sau într-un banner. Un designer profesionist nu doar alege culori și fonturi atractive, ci are și o înțelegere profundă a principiilor de design, a psihologiei culorilor, și a modului în care elementele vizuale comunică un mesaj. În plus, abilitatea de a personaliza fiecare aspect al designului pentru a se potrivi nevoilor și identității brandului este esențială.

6. “Poți face asta repede? E o urgență!”

Designul de calitate necesită timp și atenție. Desigur, urgențele pot apărea uneori, dar fiecare detaliu, de la concept la fișierul final, contribuie la calitatea proiectului. Chiar dacă trebuie să gestionăm timpul în mod eficient, grăbirea procesului poate duce la erori și poate compromite calitatea proiectului. Și aici revin din nou la organizare. Dacă se acordă o atenție mai mare și o atenție adecvată proiectelor, rezultatele vor fi pe măsură. Nici un designer nu-și asumă responsabilitatea pentru lipsa de organizare a unui client.

7. “Pare cam gol, vreau să meargă totul până în margine.”

Ca designer, înțeleg dorința de a umple spațiul vizual, de a vedea că este „design peste tot”, însă un design plin nu înseamnă neapărat un design bun sau mai complex. Este important să se țină întotdeauna cont de principiile care pun accent pe echilibru și focalizare, precum și de mesajul pe care vrei să-l transmiți, și de mediul în care va apărea mesajul. Un spațiu bine gestionat permite ochiului să se odihnească și să se concentreze pe elementele cheie. Un panou outdoor va fi structurat altfel decât un afiș, iar un banner web va conține alte informații față de o postare pe canalele de social media. Mesajul trebuie adaptat mediului, iar mărirea sau adăugarea elementelor fără o logică sau un scop poate aglomera designul și îl poate face să pară supraîncărcat.

8. “A expirat transferul, nu mi-l mai trimiți o dată?”

Odată ce proiectul este finalizat, designerul trimite fișierele pe un transfer sau pe email, în funcție de mărime. Datoria lui se încheie și poate trece la următorul proiect. Nu de puține ori însă, se întâmplă să uiți să descarci transferul, acesta expirând. Nu e nicio problemă, am fișierele salvate, dar dacă acest lucru se întâmplă frecvent, deja acest lucru ține de respectul față de munca designerului și față de proiect. Responsabilitatea trebuie sa fie de ambele părți. Dacă transferul expirat conține informații esențiale pentru proiect, se poate crea un disconfort și o întârziere în livrarea finală. Recomandarea mea este să descarci fișierele într-un interval rezonabil de timp pentru a evita astfel de inconveniente. Cele mai multe transferuri țin 10 zile. 

9. “Mai fă o variantă, să văd cum arată”

Îți spun un secret: 2 variante sunt ok, a treia e de umplutură. Orice designer care se respectă știe să prezinte, în urma discuțiilor, două variante competente și complete. Să mai ceri încă o variantă doar de dragul de a mai vedea un design poate însemna o problemă de comunicare.

Când ceri a treia variantă, este important să ai clar definit ceea ce cauți și să comunici eficient aceste detalii designerului. Poate exista confuzie în privința preferințelor sau a direcției dorite pentru proiect. Un dialog deschis și sincer poate clarifica aceste aspecte, și astfel designerul îți poate livra opțiuni care să reflecte cu precizie ceea ce îți dorești. Este esențial să valorifici expertiza designerului, fără a solicita variante suplimentare fără un motiv bine fundamentat. Astfel, procesul de colaborare devine mai fluid și rezultatele sunt pe măsura așteptărilor.

10. “Îmi plac ambele variante, le poți combina?”

De multe ori, această cerință vine din dorința clientului de a include totul și cât mai mult într-un singur design, dar fiecare variantă este concepută pentru a transmite un mesaj și o estetică unitară. Fiecare element este integrat cu grijă, iar combinarea a două variante poate aduce confuzie și poate afecta coerența și claritatea mesajului. De multe ori, încercarea de a uni două stiluri diferite poate duce la un rezultat nedorit, compromițând calitatea și impactul final al designului. În loc să încercăm să combinăm două variante distincte, putem explora modul în care putem îmbunătăți una dintre variante pentru a se potrivi mai bine nevoilor tale și obiectivelor proiectului.

În concluzie, dacă te regăsești în acest articol și realizezi că ai spus vreuna dintre frazele menționate unui designer, nu trebuie să iei totul personal. Noi, designerii, avem un simț al umorului bine dezvoltat și suntem capabili să trecem peste orice feedback sau transfer expirat. Cu toate acestea, este esențial să menținem o comunicare deschisă și să abordăm colaborarea cu un zâmbet pe buze. Nimeni nu dorește să lucreze într-un mediu plin de frustrări și cu persoane supărate. Astfel, apreciez umorul în procesul creativ și încerc să construiesc relații bazate pe respect reciproc și bucurie în fiecare proiect.