design

All posts in this category.

Rebranding cu suflet. Povestea Bonas.

Cum am reinterpretat ambalajele Bonas

Astăzi vreau să intrăm puțin în lumea mea preferată, cea a packagingului. Probabil mulți dintre voi știți deja, că m-am lăudat suficient, am avut plăcerea de a lucra la rebrandingul ambalajelor Bonas. Acum, Bonas nu este un nume străin în Cluj, având o tradiție de peste două decenii în a oferi lactate proaspete de cea mai bună calitate, și sunt extrem de bucuroasă că au decis să modernizeze ambalajele.

Acum, haideți să vorbim puțin despre ce înseamnă de fapt un rebranding bine făcut. Este mai mult decât o simplă schimbare de grafică sau culori, este despre reinventarea modului în care un brand comunică valorile și povestea sa. Pentru Bonas, acest proces a fost despre conectarea tradiției cu un feeling modern, atrăgător, care să capteze privirile pe rafturile magazinelor. 

Și așa, văcuța a venit natural. După ce am trecut prin mai multe stiluri și abordări, după multe discuții, briefinguri și debriefinguri, ideea a fost să creăm mai mult decât o imagine – să creăm un personaj care să se regăsească pe toate ambalajele și care să fie ușor de recunoscut. Vei zice, bine Oana, dar văcuțe au toți. Da, dar văcuța noastră e magică. Are o coroană de flori și o poveste care vorbește despre plaiurile magice din Dezmir și despre iubirea cu care a fost crescută. Și de aia laptele ei e așa bun și produsele proaspete – pentru că e magie.

A fost crucial să menținem legătura cu tradiția. Nu am mers pe un rebranding radical, ci pe unul care să treacă testul timpului, respectând valorile și istoria Bonas. Colaborarea cu echipa Bonas a fost esențială, am avut discuții deschise și creative, căutând întotdeauna cele mai bune soluții.

Acum, să faci packaging nu e treabă ușoară. Și nu se termină când ai dat frumos designul la aprobat. Am văzut de-a lungul anilor, propuneri ale unor designeri care arătau super mișto pe simulare, dar nu erau viabile și nu se puteau realiza în mod real. Când lucrezi de multă vreme, știi deja că nu trebuie să fie doar frumos, ci și implementabil. Pantonele nu iese la fel pe toate materialele, și PP e diferit de IML. Și că e mult mai greu să scoți o culoare pastelată decât una mai intensă. Și că verdele crud nu e același verde pentru toată lumea, dar asta v-am mai zis. 

Un rebranding nu înseamnă doar modificarea ambalajelor, e mult mai mult. E abordarea unui nou stil vizual, a unei comunicări fresh, și a unei identități care să reflecte valorile și emoțiile brandului. Așa că am muncit luni bune, dar acum rebrandingul e aproape complet. În curând apar și cutiile de înghețată (stați liniștiți că vă țin la curent) și pot spune la final că sunt mândră. De ce nu? Mândră de mine, de munca mea, mândră de oamenii cu care am lucrat și cu care lucrez. Și până la urmă, nu asta contează?

Cum să dai feedback?

Astăzi vreau să vă vorbesc despre ceva foarte simplu, dar care poate schimba total relația cu designerul vostru și buna desfășurare a unui proiect: cum să dai feedback. Ținând cont că lucrez de peste 20 de ani în domeniu, le-am auzit pe toate, de la „designul ăsta nu are c**ie” până la „roșul poate fi mai roșu, mai apetisant?” Și le-am acceptat și învățat din fiecare feedback. Dar, de câteva zile, mi s-a întâmplat să primesc un feedback plin de răutăți gratuite, s-a aruncat și „mi-ai trimis un design din Canva de 5 euro” care mi-a mers direct la inimă, mai ales pentru cei care mă cunoașteți și știți părerea mea despre minunatul program. Și vorba aia, Canva nu era gratuit? De unde 5 euro, mă rog, mai rămânea la final să-mi spună că sunt grasă, și era feedbackul suprem. Așa că hai să vorbim despre cele mai importante etape și reguli atunci când dai un feedback.

Feedback-ul eficient e mai mult decât doar o părere, e vital pentru succesul proiectului. Înțelegând bine ce și de ce ceri anumite lucruri, ajungi să colaborezi mult mai bine cu designerul tău. E important să fii pe aceeași pagină și să comunici clar, ca să ajungi la rezultatul dorit.

Acordă-ți timp să te uiți bine la ce ți-a trimis designerul. Uneori, chiar și cele mai mici detalii fac diferența. Verifică atent designul, culorile, textul și cum toate acestea lucrează împreună pentru a spune povestea pe care vrei să o transmiți. E important să vezi întregul tablou, dar și să acorzi atenție fiecărei piese din puzzle. În plus, e o chestiune de respect pentru munca depusă și pentru proiect.

Spune clar ce nu-ți place și de ce. Nu te opri doar la a spune ce nu merge, oferă și idei despre cum crezi că ar putea fi îmbunătățit. Un feedback bine structurat ajută enorm, nu doar să identifice problema, dar și să găsească soluții. În plus, sugestiile tale constructive pot deschide calea spre soluții creative pe care designerul tău le poate explora.

Gândește-te bine înainte de a cere schimbări majore pe ultima sută de metri. Nu doar că încurci planul de lucru, dar și presiunea pe designer crește. Înainte de a propune o modificare de anvergură, ia în considerare cât de mult va influența proiectul și dacă timpul rămas permite această schimbare. O planificare atentă și discuțiile deschise despre termene și așteptări pot preveni situațiile în care e nevoie de ajustări mari în ultimul moment.

Aprecierea muncii designerului este esențială. Ai fi surprins de impactul pe care un simplu „mulțumesc” sau recunoașterea creativității și efortului său îl poate avea asupra încrederii și motivației designerului. Este o modalitate de a-i arăta că valorizezi munca și contribuția sa la proiect.

Fii deschis la sugestiile designerului. Adesea, designerii aduc o perspectivă unică și valoroasă, născută din experiența și cunoștințele lor. Chiar dacă ideile lor inițiale diferă de viziunea ta, discută-le, s-ar putea să deschidă noi direcții interesante pentru proiectul tău.

In concluzie, așa cum îmi place mie să zic, „hai să ne auzim”. Sinceritatea deschide multe uși, iar o discuție deschisă și respectuoasă poate face minuni. Ascultă de designerul tău, pentru că el este expertul în design, la fel cum tu ești expert în domeniul tău. Cele mai bune proiecte provin din încredere reciprocă.

sursa foto

Ce să-i ceri designerului, când ai de făcut o lucrare

Ghidul pentru o colaborare eficientă și rapidă

Ok, ai de făcut un afiș, un banner, sau chiar o întreagă campanie publicitară. Ai adresa de e-mail a designerului tău. Ce faci acum? Ce informații îi ceri și ce informații îi oferi ca totul să meargă rapid și fără probleme?

Ai auzit de brief?

Știu, știu… ca inside joke, am primit și brief-uri care constau într-o propoziție sau o poză. Deci, dacă nu ești sigur ce înseamnă un brief eficient, nu e nicio problemă. Lasă-mă să îți explic. Un brief bine structurat este coloana vertebrală a oricărui proiect de design. Include o descriere clară a obiectivelor, publicului țintă, mesajelor cheie, specificațiilor tehnice și a altor informații relevante. Este ca o hartă pentru designer, oferindu-i toate instrumentele necesare pentru a naviga în lumea ideilor tale.

Clarificarea nevoilor

Comunică dimensiunile necesare și specificațiile tehnice. Deși majoritatea designerilor, în special cei cu experiență, știu din memorie toate dimensiunile necesare pentru diverse materiale, este esențial să le furnizezi informații exacte despre contextul și scopul designului tău. De exemplu: vreau să fac o postare pentru Facebook pentru a promova a produsului X, am nevoie de un vizual atât pentru feed-ul de Facebook cât și pentru Instagram și un format pentru story. Sau, ia în considerare că dimensiunile unui cover photo de Facebook nu sunt aceleași ca pentru cover-ul de eveniment. Fii atent și specifică exact ce ai nevoie. La fel, materialele tipărite au altă rezoluție decât cele pentru web, deci este crucial să spui unde vei folosi materialul sau dacă este necesar și în format printat. O cerere de tipul „Am nevoie de un afiș” nu este o comandă completă.

Este ca și cum te-ai duce la bar și ai cere un pahar de vin. Poți primi roșu, alb, rose, dulce, sec. Dacă nu precizezi exact ce vrei, s-ar putea să nu-ți placă.

Oferă materiale de calitate.

Deși este adevărat că nu toți designerii sunt și copywriteri, unii dintre ei pot oferi acest serviciu. Cu toate astea, în majoritatea situațiilor, clientul are responsabilitatea de a furniza texte bine redactate și cu diacritice. Asigură-te că textul este corectat și editat înainte de a-l trimite, pentru a preveni orice întârzieri sau neclarități în procesul de design.

De asemenea, trimite logouri în format vectorial – nu variante pixelate sau salvate de pe Facebook. Logourile vectoriale asigură flexibilitate în design, permițând redimensionări fără pierderi de calitate. Imaginile trebuie de asemenea să fie la rezoluție mare dacă vorbim de print, dar calitatea acestora trebuie să fie bună și pentru web. O regulă simplă de reținut este că dacă o imagine poate fi trimisă prin WhatsApp, atunci este probabil prea mică pentru a fi utilizată în materiale de print. Imaginile de calitate slabă pot compromite întregul aspect al designului, așa că alege cu grijă materialele vizuale.

Stabilește un deadline clar.

„Am nevoie în seara asta sau pe mâine dimineață la prima oră” este același deadline. Dar, „Nu mă grăbesc, fă când poți”‘ poate ridica cel mai mare semnal de alarmă pentru un designer. Acest gen de termen nedefinit provoacă anxietăți, mai ales când designerul are deja un program încărcat. Este esențial să fii realist și specific în stabilirea termenelor limită, pentru a asigura o colaborare fără stres și eficientă.

Să fim sinceri, navigarea în lumea designului poate fi uneori la fel de complicată ca o rețetă de soufflé – necesită precizie, răbdare și puțină magie. Comunicarea clară și detaliată nu este doar cheia unei colaborări reușite cu designerul tău, ci și ingredientul secret care transformă un proiect bun într-unul extraordinar.

surse foto

Comic Sans: povestea nespusă a fontului pe care iubim să-l urâm

Ții minte meme-ul cu „De fiecare dată când folosești Comic Sans, Faye lovește acest iepuraș drăguț”? Eram doar un junior designer pe atunci și, la fel ca mulți alții, uram Comic Sans cu toată puterea. Nu știam exact de ce, era doar regula nescrisă că designerii care se respectă nu folosesc Comic Sans. 

De atunci au trecut foarte mulți ani și nu știu dacă ai fost vreodată curios, dar Comic Sans nu e atât de rău pe cât pare și are o istorie foarte interesantă și comică pe alocuri, see what I did there?

Comic Sans a fost creat în 1994 de către designerul Vincent Connare pentru Microsoft Bob, un software menit să facă interfața sistemelor de operare Windows mai ușor de utilizat. Fontul Comic Sans s-a bazat pe scrisul din benzi desenate pe care Connare le avea în biroul său și de acolo aspectul jucăuș și accesibil al fontului. 

De-a lungul timpului, Comic Sans a câștigat o popularitate uriașă, dar și o reputație controversată, fiind folosit într-o varietate largă de contexte, de la afișe școlare la anunțuri bisericești și prezentări de afaceri. Chiar și EA Games a ales să proiecteze jocul The Sims și întreg portofoliul său de jocuri folosind acest font. Un moment semnificativ în istoria sa a fost utilizarea lui Comic Sans în prezentarea CERN din 2012, atunci când a fost anunțată descoperirea bosonului Higgs, denumită și „particula lui Dumnezeu”. Această alegere neașteptată de font a provocat multe discuții și a adus din nou în atenția publicului fontul Comic Sans.

În 1999, mișcarea „Ban Comic Sans” a fost inițiată de doi designeri din Indianapolis, Dave și Holly Combs, ca răspuns la insistența unui client de a folosi Comic Sans într-o expoziție destinată copiilor. Pornind ca o glumă internă și un mic site web, această mișcare a devenit cea mai puternică campanie anti font. De atunci, s-au creat mii de meme-uri pro și contra Comic Sans, menținând fontul în atenția publicului an de an.

În final, controversa din jurul Comic Sans reflectă diferența dintre estetică și funcționalitate în design. Este o ilustrare perfectă a modului în care alegerea fontului poate influența percepția unui mesaj. Indiferent de părerea ta despre Comic Sans, nu putem nega că acesta a lăsat o amprentă inegalabila în lumea designului grafic. 

Diferența dintre un afiș și un concept

De ce creativitatea merită să fie apreciată.

Într-o lume saturată de publicitate, distincția dintre un afiș obișnuit și un concept poate fi neclară pentru mulți. Cu toate acestea, diferența este crucială și merită să-i acordăm atenție, în special dacă vorbim despre creativitate și valoarea ei. 

Ce este un afiș?

afis

Un afiș este adesea un instrument direct de marketing. Scopul său este de a informa, de a anunța sau de a promova un produs, un serviciu sau un eveniment. Este, în esență, o prezentare vizuală directă: un produs, un preț, un slogan. Imaginează-ți un poster pentru un concert, cu data, locul și numele artistului, sau un afiș pentru un produs nou, care arată produsul și prezintă câteva caracteristici esențiale.

Ce este un concept?

Un concept de afiș, pe de altă parte, este o poveste, o idee, o viziune. Este mai mult decât o simplă prezentare a informațiilor; este o experiență creativă care se conectează la nivel emoțional cu privitorul. Un concept presupune o înțelegere profundă a publicului țintă, a valorilor și aspirațiilor acestuia. Înseamnă să creezi un narativ vizual care să rezoneze nu doar cu mintea, ci și cu inima.

De ce contează diferența?

  • Conectare emoțională: Un concept creează o legătură mai profundă cu publicul. Nu se limitează doar la a vinde un produs, ci vinde o poveste, o experiență, un set de valori.
  • Impact: Afișele conceptuale rămân în mintea publicului mult după ce au fost văzute. Ele generează discuții, gânduri și sentimente.
  • Diferențiere: Într-o lume în care consumatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare, un concept îi poate face pe oameni să se oprească și să observe. Este un factor diferențiator puternic.
  • Valoare adăugată: Un concept nu este doar o investiție în publicitatea unui produs sau serviciu, este o investiție în brand și în relația cu clienții.

Ce înseamnă să creezi un concept?

Crearea unui concept presupune o înțelegere profundă a culturii, a tendințelor sociale și a artei vizuale. Necesită creativitate, gândire critică și abilitatea de a vedea dincolo de suprafață. Un concept bun este rezultatul nu doar al cercetării și experimentării continue, ci și al anilor de experiență, creativitate și muncă dedicată.

În concluzie, diferența dintre un afiș și un concept este diferența dintre a vedea și a simți, între a informa și a inspira. Este esența a ceea ce înseamnă să fii creativ și, cel mai important, este motivul pentru care creativitatea merită să fie apreciată și răsplătită. Un afiș poate să spună ce faci, dar un concept spune cine ești.